Caută doctor

Etichetă: masa corporala

04/03/2020

O echipă de cercetători de la Brigham Young University a realizat un nou studiu potrivit căruia sunetul provocat de procesul de masticaţie scade pofta de mâncare. Acesta este motivul pentru care experţii recomandă ca atunci când oamenii se află la masă să nu asculte muzică şi să nu se uite la televizor sau la un film pe laptop, deoarece aceste sunete pot masca zgomotul pe care îl fac atunci când mestecă. Pe langă acestea, atunci când sunt distraşi de ceva, oamenii tind să consume mai multă mâncare. Cercetătorii au descoperit şi că o persoană mănâncă semnificativ mai puţin dacă se concentrează pe sunetele pe care le face atunci când mestecă şi înghite. Studiul a fost realizat cu ajutorul a mai mulţi voluntari, care au fost puşi să mănânce covrigi. În acest timp, unii au ascultat muzică tare la căşti, iar alţii au purtat căştile fără a auzi nimic. Cei care au ascultat muzică au mâncat, în medie, 4 covrigi, iar cei care nu au făcut acest lucru au consumat in medie 2,75 covrigi. Deşi la prima vedere diferenţa nu pare mare, pe parcursul unei săptămâni sau a unui an, efectele se vor vedea cu siguranţă în ceea ce priveşte masa corporală.

28/09/2018

Există nenumărate persoane care indiferent ce fac, indiferent cât de mult se antrenează sau cât de multă grijă au în ceea ce priveşte alimentaţia, nu reuşesc să pierdă din grăsimea corporală. Statisticile spun ca 600 de milioane de adulţi şi 100 de milioane de copii sunt obezi, iar mulţi dintre aceştia au încercat sau încercă să scape de această povară a kilogramelor în plus, însă nu reuşesc.

Iată câteva greșeli care nu vă permit să ardeți mai rapid grăsimile:

  • Trataţi toate caloriile în mod egal;
  • Nu vă concentrați suficient asupra masei corporale slabe;
  • Credeți că mâncarea mai multor mese pe parcursul zilei vă va ajuta să pierdeți greutatea și să ardeți grăsimile;
  • Credeţi că făcând cardio e singura modalitate de a pierde kilogramele în plus;
  • Încercaţi prea mult, asteptând rezultate imediate, iar când acestea întârzie să apară renunţaţi prea uşor;
  • Credeți în reclamele despre pastile ”magice” de ardere a grăsimilor;
  • Nu dormiţi suficient, iar somnul odihnitor este vital pentru un metabolism puternic;
  • Vă simțiţi stresaţi, iar acest aspect vă dă peste cap voinţa de a realiza ceea ce v-aţi propus.
22/06/2018

Specialiştii ne aduc la cunostinţă faptul că, osteoporoza poate fi prevenită cel mai bine în primii 20 de ani de viaţă. Calciul, vitamina D şi efectuarea exerciţiilor de întărire a osului, toate acestea te pot ajuta să ţii la distanţă boala. Dacă ai peste 20 de ani, nu este nevoie să te descurajezi. Nu este niciodată prea târziu pentru a adopta o serie de măsuri care să te ajute să ţi fortifici masa osoasă.

Adoptă o dietă echilibrată

Încearcă să iei suficient calciu şi vitamina D din alimentele pe care le consumi. Vitamina D se găseşte în mod natural în alimente precum gălbenuşul de ou şi peştele gras. Deşi produsele lactate sunt bogate în calciu, un număr tot mai mare de alimente, cum ar fi sucul de portocale, conţin, de asemenea, calciu.

De asemenea, fructele şi legumele oferă alte minerale importante pentru sănătatea oaselor, cum ar fi magneziu şi fosfor. De asemenea, şi expunerea la soare ne poate ajuta să obţinem necesarul de vitamina D. Cu alte cuvinte, poate fi o idee bună să petreci 10 -15 minute în aer liber, în fiecare zi.

Atenţie la masa corporală 

Acest aspect este deosebit de impor

19/10/2017

Acumularea de depozite pe pereţii interiori ai vaselor de sânge, se mai numeşte şi ateroscleroză. Acceasta produce o obstrucţie progresivă a circulaţiei sanguine şi riscul formării de cheaguri. Printre consecinţele dramatice ale acestui fenomen se numără infarctul şi accidentul vascular cerebral.

Oamenii de ştiinţă arată că boala parodontală (care afectează ţesuturile de susţinere a dinţilor) şi cea cardiovasculară sunt legate între ele.

Specialiştii au observat, timp de trei ani de zile, un grup de aproximativ 500 de adulţi care sufereau de o afecţiune parodontală (gingivită, parodontită, etc.). La intervale regulate au fost prelevate eşantioane de placă dentară – depunere lipicioasă şi albicioasă pe suprafaţa dinţilor şi gingiilor care se află la originea tuturor afecţiunilor ţesuturilor parodontale, constituind şi principala cauză a cariilor.

Studiul a scos la iveală nişte rezultate surprinzătoare. Acestea au arătat că îmbunătăţirea sănătăţii buco-dentare este asociată cu o ameliorare evidentă în ceea ce priveşte îngustarea arterelor, chiar după ce s-au luat în considerare factori de risc, printre care: indicele de masă corporală, fumatul, nivelul de colesterol sau diab

29/09/2017

Din păcate bolile de inimă reprezintă şi acum principala cauză de deces din România. Aproximativ 150.000 de români se sting anual din cauza problemelor cardiace, ceea ce reprezintă 60% din totalul deceselor înregistrate pe întreg teritoriul ţării noastre.

În încercarea lor de a diminua această mare problemă, oamenii de ştiinţă au constatat că persoanele care merg pe stradă la pas au de două ori mai multe şanse de a muri de o boală de inimă, comparativ cu cei care merg într-un ritm alert. Rezultatele au fost făcute publice după ce cercetătorii au luat în calcul şi factorii care pot afecta decizia finală, cum ar fi obiceiul de a face exerciţii, dieta lor, dacă au fumat sau au băut alcool.

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au analizat nu mai puţin de 420.000 de adulţi de vârstă mijlocie din Marea Britanie, iar aceştia au fost urmăriţi timp de aproximativ şase ani. Niciunul dintre participanţi nu prezenta simptomele unei boli de inimă în momentul în care au fost făcute înscrierile.

Participanţilor li s-a cerut să-şi evalueze ritmul de mers pe jos cu lent, constant, mediu sau vioi. De asemenea, subiecţii au trecut prin câteva teste de laborator care să le ateste star

25/08/2017

Laptele şi produsele obţinute din el conţin majoritatea substanţelor nutritive necesare organismului, într-o proporţie echilibrată, fiind bine asimilate de către organism. De asemenea, laptele şi majoritatea produselor lactate deţin proprietăţi dietetice.

Contrar altor teorii, cercetătorii au descoperit că un consum zilnic de brânză nu duce la boli de inimă, iar evitarea produselor lactate poate fi mult mai periculoasă pentru sănătate. Spre exempu, cu toate că are un conţinut ridicat de grăsimi saturate, consumul de brânză în cantităţi mari nu este periculos, existând chiar şi avantaje.

Persoanele care au tendinţa de a evita produsele lactate se expun riscului de boli de inimă din cauza nivelului mai ridicat de colesterol rău din organism. Specialiştii recomandă oamenilor să încerce alimente bogate în grăsimi saturate, deoarece acestea ajută organismul să funcţioneze corect, susţin specialiştii. Aceştia ne avertizează însă că grăsimile din unt, biscuiţi şi şuncă cresc nivelul de colesterol rău.

Atunci când colesterolul se găseşte în cantităţi mari în sânge, acesta se poate depune pe pereţii arterelor şi poate crea blocaje periculoase. De asemenea, este principala cauză de de

24/07/2017

Kilogramele în plus au fost mereu o problemă delicată pentru majoritatea persoanelor supraponderale. Se spune că dragostea atrage după ea kilograme în plus, iar acest lucru este demonstrat acum, în urma unui studiu în care au fost studiate o serie de cupluri.

Cercetătorii au demonstrat că oamenii castigă în jur de şase kilograme în greutate în primii şapte ani de relaţie. Acest lucru se datorează faptului că după trei ani de convieţuire, membrii unui cuplu ajung într-o zonă de confort.

În urma studiilor realizate în rândul cuplurilor, s-a descoperit faptul că aceştia se îngraşă cu cel puţin 500 de grame pe an şi înlocuiesc salatele cu cine pe bază de carne, combinate cu un pahar de vin.

Mai bine de jumătate dintre cele o mie de cupluri chestionate au recunoscut că au avut probleme cu creşterea în greutate după primii trei ani de relaţie, în perioada cunoscută drept „zonă de confort”, în timp ce doar 18% dintre participanţii la studiu au declarat că s-au îngrăşat în primele luni de relaţie.

În general ambii parteneri acumulează kilograme în plus, iar acest fapt se explică prin împrumutarea obiceiurilor proaste de la unul la altul. Cu toate aceste

19/05/2017

Medicii şi nutriţioniştii atrag atenţia, de fiecare dată când au ocazia, persoanelor care au masa corporală peste media normală, că trebuie să facă eforturile necesare pentru a slăbi. Kilogramele în plus aduc cu ele nenumărate afecţiuni, care, în timp, işi pun amprenta asupra sănătăţii organismului. Conform unui studiu realizat recent de către oamenii de ştiinţă, nu trebuie să cântăreşti foarte mult peste greutatea ideală pentru a pierde între doi şi patru ani din viaţă. De asemenea, la persoanele cu o supraponderabilitate severă, speranţa de viaţă poate să scadă şi cu până la zece ani. Cercetătorii au centralizat rezultatele extrase din 57 de studii şi au analizat cazurile a aproximativ 900.000 indivizi din Europa şi America de Nord, pentru a vedea dacă cei cu un indice de masă a corpului mai ridicat sunt suspecţi de o moarte mai rapidă. Indicele de masă a corpului măsoară nivelul de obezitate al unei persoane şi poate fi obţinut printr-un raport între înălţimea şi greutatea acesteia. Cei al căror indice de masă corporală depăşea 25 kilograme pe metru pătrat au avut, în medie, durate de viaţă mai scurte decât cei cu un indice încadrat în limitele normalităţii. Persoanele al căror indice se încadra între 30 şi 35 kg pe metru pătrat au trăit cu până la patru ani mai puţin decât cei cu o greutate