
Oftalmologia este disciplina medicală care se ocupă cu studiul structurii şi funcţionării ochilor, precum şi a bolilor care îi afectează.
La ELYTIS Hospital, o echipă de specialişti vine în întâmpinarea problemelor oftalmologice: diagnostic cât mai exact, prevenţia bolilor oftalmologice, tratarea, urmărirea, vindecarea acestora.
Dr. Cristina GHINDEA
Educaţie şi formare
Absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj – 2005
Medic rezident la Spitalul Militar din Cluj (sub îndrumarea dr. Monica Gavriş, şefa secţiei de Oftalmologie) – în perioada 2005-2010
Specializare în Clinici de Oftalmologie din Cluj Napoca – în perioada 2010-2017
Poziţia actuală
Manager Clinica „Cristal Vision” Piatra Neamţ, specializată în intervenţii chirurgicale şi tratamente laser
Colaborator Spitalul Municipal de Urgenţă Roman
Competenţe
Consultaţii oftalmologice complete
Tratament modern în glaucom
Chirurgia cataractei şi a polului anterior (pterigion)
Investigaţii supraspecializate tomografie, ecografie oculară, angiofluorografie oculară, fotocoagulare laser, capsulotomie laser
Screening oftalmo-pediatric.
Apartenenţă la asociaţii
Societatea Română de Oftalmologie
Societatea Română de Glaucom
Societatea Română de Oftalmo-pediatrie