Cardiologie intervenţională

Definiţie

Investigaţia de elecţie ce permite diagnosticul bolii coronariene (prezenţa strangulărilor pe arterele ce irigă inima), stabileşte opţiunile de tratament (medical, intervenţional sau chirurgical) şi determină prognosticul.

Indicaţii

– angina pectorală stabilă;

– durere toracică atipică la pacienţii cu teste neinvazive ce indică risc crescut de boală coronariană;

– sindrom coronarian acut fără supradenivelare de segment ST (angina pectorală instabilă);

– infarct miocardic acut;

– ischemie post-revascularizaţie (reapariţia durerilor toracice dupa angioplastie sau by-pass aorto-coronarian);

– evaluare perioperatorie pentru intervenţii chirurgicale non-cardiace (valvulopatii, boli cardiace congenitale)

Procedură

După anestezie locală în regiunea inghinală (sau antebraţ) se introduce o teacă în artera femurală / radială / brahială; prin teacă se avanseaza cateterul de diagnostic până la rădăcina arterelor coronare şi se injectează substanţa de contrast. Se filmează imaginile obţinute şi se stochează în format digital. La sfârşitul procedurii se retrag cateterele şi teaca şi se efectuează compresie manuală la locul de puncţie; ulterior se pansează steril şi se aplică un bandaj compresiv.

Definiţie

Procedura non-chirurgicală de tratament al stenozelor şi ocluziilor arterelor coronare (arterele care irigă muşchiul inimii).

Stenozele arteriale sunt de obicei consecinţa aterosclerozei (depuneri de colesterol şi calciu la nivelul peretelui arterial). Localizarea şi severitatea stenozelor coronariene sunt definite prin coronarografie (injectarea de substanţă de contrast la nivelul arterelor coronare).

În functie de anatomia coronariană medicul cardiolog intervenţionist stabileşte indicaţia de tratament: medical, intervenţional (angioplastie) sau chirurgical (by-pass aorto-coronarian).

Angioplastia coronariană este o procedură uzuală în laboratoarele de cateterism cardiac.

Indicaţii

– angina pectorală de efort;

– infarctul miocardic acut (angioplastie primară);

– sindromul coronarian acut fără supradenivelare de segment ST

Angioplastia coronariană efectuată în cazul unui infarct miocardic acut în primele ore de la instalare se numeste angioplastie primară şi reprezintă cea mai eficientă metodă de tratament ce salvează miocardul, reduce complicaţiile şi rata de deces.

Procedura

Dupa anestezie locală în regiunea inghinală (sau antebraţ), medicul introduce o teacă în artera femurală / radială / brahială; prin teacă se introduce un cateter ghid ce se poziţionează la originea arterei bolnave; prin acest cateter se avansează un balonaş pâna la nivelul stenozei / ocluziei. Se umflă balonaşul astfel încât placa de aterom (colesterol) este strivită de perete, obţinându-se dilatarea arterei.

De obicei, angioplastia se combină cu plasarea unui stent (proteza metalică) ce acoperă placa de aterom şi menţine artera deschisă.

Există două tipuri de stenturi:

– din metal (BMS) ce au risc de restenoză (restrangulare) de până la 20-30%;

– din metal acoperite cu medicament (DES) la care riscul de restrangulare este de 0-6%.

Dupa plasarea stentului, se retrage balonaşul şi se injectează substanţa de contrast pentru a vizualiza artera dilatată; în final se retrage cateterul ghid şi teaca şi se efectueaza compresie manuală la locul de puncţie. Se pansează steril şi se aplica un bandaj compresiv.

Definiţie

Procedură imagistică ce permite vizualizarea vaselor de sange cu ajutorul razelor X.

Indicaţii

– diagnosticul anevrismului şi a disecţiei de aortă/ramurilor sale principale;

– diagnosticul stenozelor/ocluziilor arterelor carotide, arterelor renale, arterelor membrelor superioare şi inferioare, arterelor coronare;

– diagnosticul anevrismelor şi a malformaţiilor arterio-venoase cerebrale;

– diagnosticul leziunilor arteriale post-traumatice;

– evaluarea vascularizaţiei tumorale înainte de embolizare;

– diagnosticul emboliei pulmonare

Procedura

După anestezie locală în regiunea inghinală (sau antebraţ) se introduce o teacă în artera femurală / radială / brahială sau în vena femurală în cazul angiografiei pulmonare; prin teacă se avansează cateterul de diagnostic până la originea arterelor şi se injectează substanţă de contrast. Se filmează imaginile obţinute şi se stochează în format digital.

La sfârşitul procedurii se retrag cateterele şi teaca şi se efectuează compresie manuală la locul de puncţie; ulterior se pansează steril şi se aplică un bandaj compresiv.

Definiţie

Procedura non-chirurgicală de tratament al stenozelor şi ocluziilor arterelor membrelor inferioare/arterelor renale.

Stenozele arteriale sunt de obicei consecinţa aterosclerozei (depuneri de colesterol şi calciu la nivelul peretelui arterial).

Localizarea şi severitatea stenozelor sunt definite prin angiografie (injectarea de substanţă de contrast la nivelul arterelor membrelor inferioare/renale).

În funcţie de anatomie medicul cardiolog intervenţionist stabileşte indicaţia de tratament: medical, intervenţional (angioplastie) sau chirurgical (bypass).

Procedura

După anestezie, medicul introduce o teacă în artera femurală / radială / brahială; prin teaca se avansează un cateter ghid ce se poziţionează la originea arterei bolnave; prin acest cateter se avansează un balonaş până la nivelul stenozei / ocluziei. Se umflă balonaşul astfel încât placa de aterom (colesterol) este strivită de perete, obţinându-se dilatarea arterei. De obicei angioplastia se combină cu plasarea unui stent (proteză metalică) ce acoperă placa de aterom şi menţine artera deschisă.

În final, se retrage cateterul ghid şi teaca şi se efectuează compresie manuală la locul de puncţie. Se pansează steril şi se aplică un bandaj compresiv.

Definiţie

Procedura non-chirurgicală de dilatare mecanică a stenozelor arterelor carotide.

Stenozele de artera carotidă sunt de cauză aterosclerotică şi sunt localizate în special la originea arterei carotide interne.

Aceste stenoze sunt fie asimptomatice (identificate sub forma unor sufluri la examenul fizic), fie se manifestă sub formă de accident vascular cerebral ischemic tranzitor / constituit.

Angioplastia carotidiană este o alternativă la intervenţia chirurgicală de endarterectomie având numeroase avantaje:

– anestezie locală

– complicaţii rare

– durata scurtă a intervenţiei

– recuperare rapidă (a doua zi dupa procedură, pacientul poate fi externat)

– disconfort minim

Indicaţii

– stenoza carotidiană asimptomatică – studii recente au arătat ca stenozele cu severitate > 50% necesită intervenţie;

– stenoza carotidiană simptomatică – orice stenoza >50% necesită intervenţie; riscul de accident vascular cerebral la aceşti pacienti este de 26%;

– stenoza carotidiană < 50% beneficiază de tratament medical.

Procedura

După anestezie locală cu Xilina 1% în regiunea inghinală, medicul introduce o teaca în artera femurală; prin teacă se avansează un cateter ghid şi se plaseaza un filtru distal de leziune ce protejează creierul de microemboliile de colesterol ce rezulta în urma dilatării mecanice.

Ulterior se avansează un balonaş până la nivelul stenozei ce se umflă astfel încât placa de aterom este strivită de perete, obţinându-se dilatarea arterei.

De obicei angioplastia se combină cu plasarea unui stent autoexpandabil (proteza metalică) ce acoperă placa de aterom şi menţine artera deschisă.

Dupa plasarea stentului se retrage balonaşul şi filtrul de protecţie ; se injectează substanţa de contrast pentru a vizualiza artera dilatată; în final se retrage cateterul ghid şi teaca şi se efectuează compresie manuală la locul de puncţie.

Se pansează steril şi se aplica un bandaj compresiv.

Pacemaker-ul permanent (stimulatorul cardiac permanent) este un dispozitiv medical ce emite impulsuri electrice transmise prin electrozi ce sunt în contact cu muşchii inimii.

Dispozitivul electronic miniaturizat emite excitaţii cu ritm regulat pentru o inimă incapabilă să asigure ritmul cardiac normal.

Cele două componente principale ale unui stimulator cardiac sunt:

– bateria electrică care genereaza impulsuri şi care are o durată de viaţă cuprinsă între 5 şi 15 ani;

– electrozii de stimulare care sunt introduşi pe cale venoasă până în cavităţile drepte (atriul drept şi /sau ventriculul drept).

Un pacemaker este conceput astfel încât să-şi întrerupă activitatea în prezenţa unui ritm cardiac spontan, evitând astfel competiţia între activitatea cardiacă spontana şi activitatea iniţiată de generatorul de impulsuri.

Indicaţii

– boala de nod sinusal;

– bloc atrio-ventricular total / gradul II;

– sindrom QT prelungit;

– cardiomiopatie (dilatativă / hipertrofică);

– sindrom de sinus carotidian;

– sincopa neurocardiogenă recurentă

Procedura

Implantarea pacemaker-ului permanent este o procedura chirurgicală ce se efectueaza în laboratorul de cateterism cardiac / electrofiziologie.

Dupa anestezie locală în regiunea supra- / subclaviculară dreaptă / stânga se efectuează o incizie de mici dimensiuni prin care se avansează electrozii de stimulare pe cale venoasă până la nivelul cavităţilor drepte (atriul drept şi/sau ventriculul drept).

Se ataşează electrozii la generatorul de impulsuri ce se plasează într-un buzunar situate între piele şi muşchiul pectoral.

Se testează electrozii iar ulterior se programează pacemaker-ul utilizând un sistem extern.

Se pansează steril.

Definiţie:

Procedura de conversie a aritmiilor cu restabilirea ritmului sinusal normal al inimii prin aplicarea unui şoc electric la nivelul toracelui.

Scopul procedurii este de a reduce riscurile pe care le implică o anomalie de ritm cardiac, ca de exemplu incapacitatea inimii de a se contracta eficient şi formarea de trombi (cheaguri) în cavităţile cardiace.

Indicaţii

– cardioversia „de urgenţă” la pacienţii instabili (durere anginoasă, edem pulmonar, hipotensiune arterială) cu tahicardie cu complexe QRS înguste/largi şi frecvenţă ventriculară> 150/min;

– cardioversia tahicardiei ventriculare stabile ce nu răspunde la medicatia i.v;

– cardioversia „electivă” la pacienţii stabili cu fibrilaţie atrială, flutter atrial, tahicardie paroxistică supraventriculară.